Hagi știe care e cheia performanței în fotbalul actual

Hagi știe care e cheia performanței în fotbalul actual
  • Publicat:

Hagi se aprinde când vorbește despre fotbal. „E un domeniu care nu mă obosește niciodată”, explică el amploarea gesturilor pe care le face.

„La un moment dat poate o să antrenez și eu niște copii. Mi-ar plăcea. Oricum, Cupa Hagi Vodafone nu are legătură cu ce voi face eu în continuare. Pot să mă mut și în altă țară, competiția va rămâne aici și se va derula an de an, iar din sezonul viitor va fi obligatorie pentru categoria 10-12 ani. Finala se va juca mereu la Constanța, deoarece de acolo am plecat eu”, continuă el. Discuția alunecă apoi spre Euro și pentru că, „de-spre campionat nu vorbesc”. „Voi fi în Elveția alături de naționala României. Stau la toate meciurile. E primul turneu final în care urmăresc naționala din tribună, dar sper să iasă bine. Există potențial și asta am dovedit”, e de părere Hagi.

Simpatizează Olanda și Italia

„Culmea, eu de obicei țin cu Olanda și Italia, adversarele noastre. Favorite sunt ca de obicei Franța, Italia și Germania. Pentru ele ratarea finalei echivalează cu eșecul. Apoi vin câteva echipe care pot pune probleme. Printre ele e și România. Diferențele se fac pe moment. O sclipire de geniu, o viteză mai bună de reacție, orice e posibil. Un lucru rămâne însă fix. Dacă nu ai o echipă puternică mental, nu poți câștiga războiul. O bătălie poți să câștigi, dar războiul niciodată. Toți trebuie să fie puternici psihic. Dacă sunt doar zece, nu e bine, pentru că al unsprezecelea poate să clacheze și să năruiască totul”, afirmă convins Hagi, care simte nevoia să detalieze: „Steaua în ‘86 de aceea a câștigat CCE. Toți erau unul și unul. Păi Iovan, Bumbescu, Belo, Bărbulescu, Loți, Balint, Lăcă și restul nu concepeau niciodată să piardă vreun meci. Aveau un psihic formidabil. Mi-am dat seama când am ajuns printre ei”.

Noi, românii, suntem iuți la minte. Asta e calitatea noastră, că putem să improvizăm, să inventăm, să răsturnăm situații. Cu munca stăm însă destul de prost

Gheorghe Hagi fost fotbalist

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×